Antena 3 CNN Externe Marin Eugen Sabău, pistolarul din Tarragona, a fost eutanasiat

Marin Eugen Sabău, pistolarul din Tarragona, a fost eutanasiat

Marin Eugen Sabău, românul rămas complet paralizat după un atac armat în care a tras asupra foștilor colegi de muncă, dar și asupra polițiștilor spanioli, a fost eutanasiat astăzi.

de Radu Trascău    |    23 Aug 2022   •   14:33

Procedura a avut loc la Spitalul Penitenciar Terrassa, informează presa spaniolă.

Corespondentul Antena 3 în Spania relatează că membrilor familiei li s-a permis să-și ia rămas bun la de Sabău și să petreacă împreună cu el prima parte a zilei de marți.

Moartea a survenit efectiv la cinci minute de la începerea procedurii.

Însă Sabău a fost de acord să-și doneze organele după eutanasiere, astfel că întregul proces - care include prelevarea și pregătirea organelor pentru transplant - se va întinde pe aproximativ patru ore.

Anul acesta, românul a înaintat o cerere de eutanasiere, cu avizul medicilor și al comisiei de evaluare.

O primă instanță i-a aprobat cererea, însă decizia a fost contestată de victime.

Hotărârea pronunțată la începutul acestei luni la Tarragona a rămas definitivă, fiind ulterior stabilită data la care românul să fie eutanasiat.

Presa din Spania notează că Sabău devine primul deținut din această țară care a obținut "dreptul la o moarte demnă", în baza unei legi a eutanasiei intrată în vigoare anul trecut.

Moartea românului duce automat la încetarea proceselor deschise de victimele lui Sabău pentru obținerea de despăgubiri.

Ce s-a întâmplat în 14 decembrie 2021

Pasionat de arme și membru al unui club de tir, Marin Eugen Sabău, în vârstă de 46 de ani, a lucrat ca agent de securitate la o firmă din Tarragona.

El a fost concediat după mai multe conflicte la locul de muncă.

Mânat de dorința de răzbunare, în data de 14 decembrie 2021 Sabău a intrat în sediul fostului angajator și și-a împușcat 3 foști colegi, rănindu-i grav.

După atac, românul a fugit și s-a baricadat într-o fostă fermă din apropiere, unde a fost localizat de un detașament special de intervenție al poliției.

Sabău a deschis focul și a rănit doi polițiști. Oamenii legii au deschis focul, la rândul lor, și l-au neutralizat.

Atacatorul a rămas complet paralizat în urma rănilor suferite, fără nicio șansă să se recupereze.

×
Parteneri
x close