La nici două zile de la aflarea veştii că ducesa de Cambridge este însărcinată, informaţia a devenit materialul preferat al jurnaliştilor din întreaga lume, atât pentru ştiri serioase, cât şi pentru glume.
O farsă de zile mari: "Alo, spitalul? Sunt Regina Angliei. Cum se simte Kate?"Al treilea moştenitor la tron are deja numeroase conturi pe reţelele de socializare, cu descrieri care mai de care mai trăznite, iar simpla idee că ducesa de Cambridge ar putea avea gemeni este o sursă nesecată de inspiraţie pentru presa internaţională.
Se vehiculează că gemenii regali o să-şi dea coate la venirea pe lume: "
Eu ies primul, eu vreau să fiu moştenitorul! Eu ies primul, eu vreau să fiu moştenitorul!".
Huffington Post a realizat un portet al copilului, ţinând cont de trăsăturile celor doi.
Binevoitori din întreaga lume s-au asigurat că bebeluşul este în ton cu vremurile în care se naşte şi i-au făcut deja conturi pe mai multe reţele de socializare. Descrierile paginilor variază, de la "trăiesc într-o prinţesă" la "e departe de a fi palatul Buckingham aici".
Vezi cum se va numi copilul Prinţului William şi al lui Kate Middleton
Cuplul regal se află în colimatorul presei mai mult decât oricând. În dimineaţa zilei de luni, Casa Regală a anunţat că viitoarea mămică a fost internată la Spitalul Regele Edward al VII-lea, situat în centrul Londrei, pentru că are
sarcină toxică.O întreagă tabără a echipelor de televiziune s-a ridicat, peste noapte, în jurul spitalului în care se află ducesa de Cambridge, iar jurnaliştii s-au pregătit pentru o perioadă plină.