Estonia a anunţat că a adoptat sancţiuni împotriva prim-ministrului georgian Irakli Kobahidze şi altor 13 responsabili ai acestei ţări, denunţând violenţe "criminale" comise de autorităţile georgiene împotriva manifestanţilor, jurnaliştilor şi opoziţiei.
Anunţul, făcut de şefa diplomaţiei estoniene Margus Tsahkna pe platforma X, are loc la o zi după desemnarea de către un colegiu electoral dominat de partidul puterii din Georgia a loialistului de extremă dreaptă Mihail Kavelaşvili în funcţia de preşedinte al Republicii.
Această alegere, boicotată de opoziţie şi care riscă să accentueze criza politică în această ţară din Caucaz, a provocat sâmbătă noi manifestaţii în stradă, în timp ce preşedinta prooccidentală Salome Zurabişvili a declarat acest scrutin ilegal şi a declarat că ea refuză să îşi predea mandatul.
"Estonia a sancţionat alţi 14 responsabili georgieni, printre care premierul (Irakli) Kobahidze", a scris ministrul estonian, însă fără a cita alte nume sau a preciza sancţiunile.
Cele trei ţări baltice, printre care Estonia, au interzis deja intrarea pe teritoriul lor pentru mai mulţi responsabili georgieni, printre care ministrul de interne Vahtang Gomelauri, precum şi pentru cel mai bogat om al Georgiei, Bidzina Ivanişvili, considerat de mulţi cel care ţine de fapt frâiele puterii.
"Violenţa comisă de autorităţile georgiene împotriva manifestanţilor, jurnaliştilor şi liderilor opoziţiei este criminală şi contrară drepturilor omului", a insistat duminică Tsahkna, îndemnând toate ţările membre ale UE să "reacţioneze şi să ia măsuri" adecvate.
Georgia traversează o perioadă de tulburări după ce partidul aflat la putere, Visul Georgian, a revendicat victoria în alegerile legislative din 26 octombrie - calificate drept fraudate de opoziţie - şi după ce guvernul a decis la sfârşitul lui noiembrie să suspende până în 2028 orice negociere de aderare la UE.
Această decizie a declanşat manifestaţiile care au loc în fiecare seară la Tbilisi, mii de persoane acuzând puterea că vrea să repună Georgia pe orbita Moscovei.