"Este o rară umilinţă diplomatică". Aşa au catalogat jurnaliştii de la Associated Press decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a anula o întrevedere cu omologul său rus, Vladmir Putin. Întâlnirea era programată la începutul lunii septembrie, în cadrul summitului G20. Obama va participa la summit, însă nu se va mai întâlni cu Putin.
Cu câteva ore înainte să anuleze întrevederea cu Vladimir Putin, Barack Obama s-a declarat dezămăgit de hotărârea Rusiei de a-i acorda azil fostului consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate, Edward Snowden, acuzat de spionaj în SUA.
Edward Snowden pare să fie motivul anulării întrevederii Obama-Putin, cu toate că varianta oficială prezentată de Casa Albă este alta.
Printre capitolele unde nu au fost înregistrate suficiente progrese, în viziunea Casei Albe, se numără sistemul anti-rachetă, acorduri economice şi de comerţ. În plus, surse din administraţia americană au confirmat că întâlnirea cu Putin ar fi fost anulată chiar şi dacă nu exista disputa cu privire la Snowden. Oficialii ruşi s-au declarat dezamăgiţi de hotărârea lui Obama de a nu se întâlni cu Putin.
Barack Obama şi Vladimir Putin urmau să se întâlnească, în cadrul unei reuniuni bilaterale, înaintea summitului G20 de la Sankt Peter din luna septembrie.