VEZI IMAGINI FILMATE LA SCURT TIMP DUPĂ EXPLOZIE
Un israelian, care se afla într-un autocar staţionat în apropierea celui care a explodat, a descris pentru CNN scena atacului.
"În momentul în care am urcat (în autocar) am auzit o explozie foarte puternică. Era al treilea autocar de la al nostru. Toţi au început să alerge în toate direcţiile. Era un haos imens", a declarat martorul Oran Katz.
Bărbatul era împreună cu soţia şi cei trei copii ai săi.
"Ne-am luat copiii cu noi şi am fugit cât de departe am putut de explozie. Fiica mea cea mare are un handicap, aşa că am decis să mă întorc pentru a lua scaunul cu rotile", a explicat el. "Era un incendiu uriaş, şi nu ni s-a permis să ne apropiem. Deodată, am observat o femeie care zăcea inconştientă lângă mine, foarte aproape de autocarul care ardea. Am ridicat-o împreună cu un alt bărbat şi am reuşit să o îndepărtăm de flăcările care i-ar fi cuprins corpul în câteva secunde", povesteşte el.
Katz, care s-a întors apoi la familia sa pentru a merge la hotel, a declarat că a văzut cel puţin şase persoane în jurul său care erau rănite şi sângerau. "Nu am putut vedea nimic din ce se întâmpla în interiorul autocarului care a explodat. Ardea violent", a adăugat el.
Potrivit ediţiei electronice a cotidianului Jerusalem Post, martorii oculari au declarat că explozia s-a declanşat în partea din faţă a autocarului.
"Urcaserăm în autocar ... Erau mulţi oameni acolo .. Deodată a urcat cineva şi a explodat ceva. Am auzit o explozie. Şi am văzut fragmente de cadavre. Am încercat să ieşim", a declarat o tânără, Gal Malka, pentru Channel 2 prin telefon.
"Uşa era închisă. Dar era o gaură în lateral, prin care eu şi prietenii mei am ieşit", a povestit ea.
Shimon Avraham, un locuitor din Iersualim, a declarat pentru Channel 10 că forţele de securitate au ajuns la faţa locului în zece minute de la explozie.
Un bărbat pe nume Ben a declarat pentru Channel 2 că se afla în spatele autocarului împreună cu mama sa, atunci când acesta a fost zguduit de o explozie puternică. "Autocarul a luat foc, oamenii strigau şi noi am sărit pe fereastră", scrie Mediafax.