Antena 3 CNN Externe Epoca Fidel Castro ia sfârșit în Cuba. Țara are din nou un premier, după peste 40 de ani

Epoca Fidel Castro ia sfârșit în Cuba. Țara are din nou un premier, după peste 40 de ani

1 minut de citit Publicat la 10:57 22 Dec 2019 Modificat la 10:57 22 Dec 2019
o_1dsmd69rk17l6137915rk5v81367b.jpg
Foto: Wikipedia

Manuel Marrero Cruz, în vârstă de 56 de ani, un arhitect a cărui nominalizare a fost ratificată de Adunarea Naţională, este un fost funcţionar al corporaţiei turistice conduse de armată Gaviota, ale cărui hoteluri sunt vizate de sancţiuni ale administraţiei preşedintelui american Donald Trump.

Marrero, ministru al turismului în ultimii 15 ani, a prezidat asupra dezvoltării acestei industrii care a devenit cea mai importantă din Cuba, cu zeci de parteneriate încheiate cu companii străine şi cu conexiuni ample cu sectorul privat în creştere.

Spre deosebire de alte ţări în care premierul joacă adesea un rol central, politic, postul implică în Cuba supervizarea zilnică a Consiliului de miniştri şi implementarea de politici.

"Şeful guvernului va fi mâna dreaptă, din punct de vedere administrativ, a preşedintelui republicii", relatează Cubadebate, media online condusă de stat.

William LeoGrande, profesor la Universitatea Americană din Washington şi expert în Cuba, a declarat că postul este diferit decât într-un sistem multipartit. "Este mai degrabă o împărţire a responsabilităţilor, decât o împărţire a autorităţii", a spus el.

Fidel Castro a fost prim-ministru până în 1976, când postul a fost abolit. Revoluţionarul a devenit liderul Partidului Comunist şi preşedinte al Consiliului de stat şi Consiliului de miniştri.

Fidel Castro, care i-a cedat puterea fratelui său Raul în 2006, a murit în 2016.

Raul Castro s-a retras din funcţia de preşedinte în 2018, dar a rămas lider al Partidului Comunist.

Acum, în baza constituţiei adoptate în acest an, preşedintele republicii Diaz-Canel nu mai conduce nici Consiliul de stat, prezidat de preşedintele Adunării naţionale Esteban Lazo, şi nici Consiliul de miniştri, deşi rămâne principala autoritate în stat.

Oficialii cubanezi susţin că schimbările în structura guvernului îşi propun să amelioreze administrarea birocraţiei şi a economiei centralizate a Cubei.

×
Etichete: fide castro Cuba
x close