Antena 3 CNN Externe Emmanuel Macron și Xi Jinping au dat cărțile pe față | "China și Franța, avocații lumii multipolare!"

Emmanuel Macron și Xi Jinping au dat cărțile pe față | "China și Franța, avocații lumii multipolare!"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:05 06 Apr 2023 Modificat la 14:06 06 Apr 2023
Macron Xi
Sursa foto: Profimedia Images

Președintele francez a evidențiat rolul important pe care l-ar putea avea China, în timp ce omologul său chinez, Xi Jinping, a evocat "responsabilitatea menținerii multilateralismului" pe plan global.

"Este necesară reluarea discuțiilor cât mai rapid posibil, pentru construirea unei păci durabile", a declarat Emmanuel Macron.

"Știu că pot conta pe dumneavoastră pentru a readuce Rusia la rațiune şi pe toată lumea la masa negocierilor", a insistat el, adresându-i-se președintelui Chinei, Xi Jinping.

La rândul său, liderul chinez a salutat "dezvoltarea pozitivă și constantă" a relațiilor bilaterale cu Franța, într-o lume care se confruntă, în opinia sa, cu o profundă mutație istorică.

Citește șiFranța, cuprinsă de flăcările protestelor în timp ce președintele Macron se află în China

"China și Franța sunt avocați fermi ai unei lumi multipolare și ai intensificării democrației în relațiile internaționale.

Cele două țări au capacitatea și responsabilitatea de a se ridica deasupra diferențelor și obstacolelor, de a menține direcția unui parteneriat strategic stabil, reciproc avantajos, întreprinzător şi dinamic, de a practica un multilateralism real, pentru pacea mondială, pentru stabilitate și prosperitate", a afirmat Xi Jinping.

Președintele Chinei a insistat în trecut pentru evitarea folosirii armelor nucleare în conflictul dintre Rusia și Ucraina și a condamnat atacurile asupra civililor, notează presa internațională.

×
x close