Astfel, pe parcursul convorbirii, președintele rus a cerut ca Occidentul să oprească livrările de arme către Ucraina, transmite președinția rusă.
Putin a mai acuzat, pe de altă parte, Kievul că nu dă dovadă de seriozitate la negocierile de pace.
"Occidentul ar putea ajuta la oprirea acestor atrocități prin exercitarea influenței adecvate asupra autorităților de la Kiev, precum și prin oprirea aprovizionării cu arme a Ucrainei.
Kievul nu este pregătit pentru o activitate serioasă în negocierile de pace", a subliniat Vladimir Putin în conversația cu Emmanuel Macron, conform sursei citate.
Kremlinul a mai transmis că, la rândul său, președintele francez "a exprimat preocupări privind securitatea alimentară la nivel mondial", iar omologul rus a replicat că situația "a devenit complicată în principal din cauza sancțiunilor impuse de țările occidentale".
Discuția de marți, de la prânz, a avut loc la inițiativa liderului francez și vine după dialogul telefonic de sâmbătă între Emmanuel Macron și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Președinții francez și rus au avut numeroase convorbiri în ultimele luni, inclusiv opt dialoguri de la începutul invaziei ruse, dar nu și-au mai vorbit după descoperirea masacrului de la Bucea, în regiunea Kievului, la începutul lunii aprilie.
Macron, criticat pentru desele dialoguri cu Putin
Calificând "de nesuportat" imaginile cu numeroase cadavre găsite în acest oraș după retragerea armatei ruse, Emmanuel Macron a afirmat că Moscova ar trebui să răspundă pentru aceste crime.
Contactele telefonice cu liderul de la Kremlin i-au atras critici președintelui francez pe plan intern și internațional, inclusiv din partea premierului polonez Mateusz Morawiecki.
Însă Macron a respins criticile, invocând necesitatea de a păstra deschisă o linie de dialog cu Putin, ceea ce, în opinia sa, "nu este o dovadă de complezență şi nici de slăbiciune".
"Este de datoria mea să vorbesc cu el, avem nevoie de asta. Nu voi înceta să o fac", spunea luna trecută liderul de la Elysee.