Jocurile Olimpice de la Paris au arătat „adevărata faţă a Franţei”, a declarat luni preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în faţa a câteva sute de profesionişti mobilizaţi în cadrul acestui eveniment care a fost „un succes din punct de vedere al securităţii, al organizării, un succes sportiv şi popular”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„(...) am trăit mai bine de două săptămâni într-o ţară în care am avut senzaţia că aerul este mai uşor (...)”, a transmis şeful statului, în cadrul acestei recepţii în grădinile Palatului Elysee, la care au participat voluntari olimpici, aleşi locali, poliţişti, militari, jandarmi sau pompieri.
Macron şi-a exprimat regretul pentru faptul că „nu mai există o competiţie de urmărit, nu mai există entuziasmul fiecărei dimineţi”. El a salutat bilanţul sportiv al sportivilor francezi, care au terminat pe locul 5 în clasamentul pe medalii.
Emmanuel Macron a văzut în succesul acestei competiţii dovada că „în acelaşi timp”, brandul său politic de la alegerea sa în 2017, "este o realitate".
„Poţi fi în acelaşi timp creativ şi riguros şi poţi fi în acelaşi timp complet nebun şi foarte bine organizat”, a afirmat el.
„Acest spirit al Jocurilor ne arată un lucru foarte simplu (...), atunci când suntem cu toţii împreună, suntem de neînvins”, a subliniat Macron, care se confruntă cu un blocaj politic.
Pe 9 iunie, în seara alegerilor europene în care extrema dreaptă a triumfat, preşedintele francez a decis dizolvarea Adunării Naţionale, aruncând ţara într-o criză politică.
După alegerile legislative, camera inferioară a Parlamentului este acum împărţită în trei blocuri care par ireconciliabile. Macron a afirmat că nu va numi un nou premier înainte de sfârşitul Jocurilor Olimpice.
Fără să menţioneze acest subiect, şeful statului a pus accentul pe succesul securităţii acestor JO: poliţiştii responsabili cu prevenirea actelor de violenţă şi/sau teroriste au reuşit să obstrucţioneze „sute de acţiuni” periculoase în timpul Jocurilor Olimpice, a spus el.
„Toate acestea au fost în primul rând posibile pentru că au existat sute de acţiuni care au fost împiedicate datorită a peste un milion de anchete administrative efectuate de SNEAS”, Serviciul Naţional de Investigaţii de Securitate Administrativă.
Aceste anchete au făcut posibilă „îndepărtarea a aproape 5.600 de persoane potenţial periculoase”, a spus el.
„Noi am făcut Jocuri durabile şi echitabile. Asta nu va mai putea fi niciodată altfel”, a mai asigurat Emmanuel Macron, în timp ce ştafeta a fost preluată acum la Los Angeles, gazda evenimentului din 2028.
„Noi am făcut să se poată înota în Sena şi asta va rămâne”, a spus el, promiţând că moştenirea „socială” şi cea „culturală” a acestor festivităţi vor rezista.
„Vom vedea cine va mai face astfel de Jocuri”, a spus el ironic, îndemnând totuşi părţile implicate „să nu renunţe la efort până pe 8 septembrie”, data de închidere a Jocurilor Paralimpice, care vor începe pe 28 august.