Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe din Abu Dhabi a declarat că ambasada Emiratelor din Beirut a primit informaţii privind "ameninţări către cetăţenii Emiratelor Arabe Unite legate de contextul politic dificil din Liban".
Ambasada Arabiei Saudite din Beirut a lansat un apel similar cetăţenilor saudiţi din Liban, conform presei libaneze, menţionând de asemenea "ameninţări" la adresa acestora.
În cursul ultimelor luni, cele două state din Golf au lansat mai multe avertismente către cetăţenii lor, solicitându-le să evite deplasările în Liban şi să părăsească statul dacă prezenţa lor nu este necesară sau măcar să informeze ambasadele cu privire la rezidenţa lor.