Uniunea Europeană a cerut oficial Elveţiei să continue acordarea de ajutor financiar României şi Bulgariei, recent integrate în blocul comunitar. Elveţia a sprijinit anual România şi Bulgaria cu 20 de milioane de dolari, dar acest ajutor de tranziţie trebuia să înceteze odată cu aderarea celor două ţări la UE. Un purtător de cuvânt al Biroului de Integrare a confirmat că Berna a primit o scrisoare în acest sens.
S-a precizat că nu este menţionată însă o sumă precisă. Oficialul a precizat că această cerere adiţională va fi examinată, iar Cabinetul va oferi un răspuns. Elveţia, care nu este membră a UE, a acceptat deja să plătească un miliard de franci elveţieni pentru cele zece state care au aderat la blocul comunitar în 2004, bani destinaţi proiectelor de mediu, infrastructură şi educaţie.
Antena 3