Antena 3 CNN Externe Elon Musk vrea să doneze 45 de milioane de dolari în fiecare lună pentru susţinerea lui Donald Trump

Elon Musk vrea să doneze 45 de milioane de dolari în fiecare lună pentru susţinerea lui Donald Trump

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 09:27 16 Iul 2024 Modificat la 19:09 16 Iul 2024
elon musk pe scena, zambind
Elon Musk vrea să doneze 45 de milioane de dolari pe lună pentru susţinerea lui Trump. Foto: Hepta

Elon Musk a declarat că vrea să doneze aproximativ 45 de milioane de dolari, în fiecare lună, unui nou fond care îl susţine pe Donald Trump pentru preşedinţia Statelor Unite, relatează Wall Street Journal, citat de The Guardian.  Aceasta ar fi una dintre cele mai mari donaţii făcute vreodată de o persoană fizică pentru o campanie electorală din SUA.

Donaţiile lui Musk vor merge către un grup politic numit America PAC. Miliardarul, care a susţinut oficial candidatura lui Trump la preşedinţia SUA sâmbătă, după ce fostul preşedinte a supravieţuit unei tentative de asasinat la un miting politic, a donat deja ceea ce a fost descris ca fiind „o sumă considerabilă” către America PAC. Valoarea reală a donației nu va fi făcută publică în dosarele electorale până la 15 iulie, a raportat Bloomberg.

Rapoartele ambelor instituții de presă cu privire la donațiile lui Musk s-au bazat pe relatările unor persoane anonime familiarizate cu planurile miliardarului tehnologic, care, cu o avere netă estimată la 252 de miliarde de dolari, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Dacă intenţiile lui Elon Musk, relatate de cotidianul financiar, se vor concretiza, ar fi una dintre cele mai mari donaţii făcute vreodată de o persoană fizică pentru o campanie electorală din SUA.

Pentru scrutinul din 2024, cea mai mare donaţie cunoscută public până în prezent a fost făcută de Tim Mellon, moştenitor al Mellon Bank, care a încredinţat 50 de milioane de dolari unui alt super-PAC care îl susţine pe Donald Trump.

În martie, Elon Musk, a cărui avere este estimată de Forbes la 252 de miliarde de dolari, declarase că nu va sprijini financiar niciun candidat. Sâmbătă, la scurt timp după atacul asupra lui Donald Trump, el şi-a declarat public sprijinul pentru fostul preşedinte.

„Îl susţin pe deplin pe preşedintele Trump şi sper la recuperarea sa rapidă", a scris Musk pe platforma de social media X, pe care a achiziţionat-o în 2022.

×
x close