Antena 3 CNN Externe Regina Elisabeta a II-a, surpriză de zile mari. A inaugurat în baston o investiție care și-a depășit bugetul și care-i poartă numele

Regina Elisabeta a II-a, surpriză de zile mari. A inaugurat în baston o investiție care și-a depășit bugetul și care-i poartă numele

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:15 17 Mai 2022 Modificat la 10:22 11 Oct 2022
Elisabeta
Sursa foto: hepta

Presa din insulă relatează că regina s-a deplasat, marți, împreună cu prințul Edward la Gara Paddington pentru a asista la inaugurarea "liniei Elizabeth", care poartă numele suveranei.

Daily Mail menționează că Elisabeta și-a luat o cartelă "Elizabeth Line Oyster", ediție limitată, fiind instruită de responsabilii feroviari ai Crossrail cum să folosească automatul de bilete.

Regina și prințul Edward au fost întâmpinați de prim-ministrul Boris Johnson, de primarul Londrei, Sadiq Khan și de responsabilul pentru transport din capitala britanică, Andy Byford.

Oaspeții s-au întâlnit cu personalul angrenat în construcția și gestionarea noii căi ferate, inclusiv mecanici de tren și personal administrativ.

Regina, în baston la inaugurare

Regina, în vârstă de 96 de ani, s-a folosit de un baston în timpul vizitei.

Ea a purtat o haină Stewart Parvin, de un galben strălucitor, la care a asortat o rochie de mătase în nuanțe de galben, albastru regal și turcoaz și o pălărie Rachel Trevor-Morgan. 

Prezența sa nu a fost anunțată public în prealabil, dar organizatorilor festivității de inaugurare li s-a spus că există posibilitatea ca ea să poată participa.

O purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham a declarat: "Ca urmare a unei evoluții fericite, Majestatea Sa participă la evenimentul de astăzi pentru a marca finalizarea liniei Elizabeth".

Prima ieșire de la reședința Windsor după comemorarea Ducelui de Edinburgh

Potrivit presei britanice, evenimentul de marți este prima activitate a reginei în afara reședinței Windsor, de când a participat la slujba comemorativă a Ducelui de Edinburgh la Westminster Abbey, în urmă cu șapte săptămâni.

Linia Elizabeth e va deschide pentru pasageri pe 24 mai, urmând să reducă timpul de tranzit prin capitala Regatului Unit.

Numit Crossrail, proiectul noii căi ferate est-vest a fost amânat și și-a depășit bugetul, confruntându-se cu probleme, inclusiv dificultăți de construcție și complicații la instalarea sistemelor de semnalizare.

Ar fi trebuit finalizat în decembrie 2018, la un buget inițial stabilit în 2010 la 14,8 miliarde de lire sterline. Însă costul total a ajuns la 18,9 miliarde de lire sterline, dintre care 5,1 miliarde de lire sterline furnizate de guvern.

Traseul se va întinde de la Reading, în Berkshire, și Aeroportul Heathrow, în vestul Londrei, până la Shenfield, în Essex, și Abbey Wood, în sud-estul capitalei britanice.

×
TOP articole
x close