Copiii românilor din Spania s-au înscris
la cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie româneasca,
organizate în acest an de Ministerul Educaţiei în mai
multe localităţi. La întoarcerea în ţară, ei vor
putea să demonstreze faptul că nu au uitat limba maternă, că au
învăţat cine le sunt strămoşii şi, nu în ultimul
rând, vor putea arăta pe hartă oraşul în care s-au
născut. Astfel, autorităţile române speră să nu-i piardă
odată cu imigranţii şi pe copiii acestora, pentru care româna
poate deveni o limbă straină.
Cei
aproape 1.000 de elevi din clasele primare, dar şi de la colegii,
înscrisi la cursul de română încropesc o nouă
limbă, ?romaniola? - o combinaţie de română şi cuvinte
în spaniolă -, alături de profesorii care mai uită şi ei,
din când în când, câte un cuvânt de
acasă.
CITIŢI ARTICOLUL COMPLET ÎN EVENIMENTUL ZILEI