Douăzeci şi patru de elevi bulgari au fost retraşi de părinţi dintr-o şcoală din oraşul Pazardjik (sud), pe fondul nemulţumirii că sunt colegi cu un număr mare de copii care aparţin etniei rome.
Conform Sofia Echo, situaţia fără precedent s-a înregistrat la şcoala Hristo Smirnenski, iar toţi copiii retraşi sunt clasa întâi. Ei au fost retraşi la cererea părinţilor, care au reacţionat furios când au aflat că 12 copii de etnie romă au fost înscrişi în aceeaşi clasă.
"Nu am mai întâlnit o astfel de reacţie din partea părinţilor. Este inacceptabil, în condiţiile în care toţi pledăm pentru integrare şi globalizare", a spus directorul şcolii din Parazdjik, Kiril Dimitrov, citat de sursa precizată.
De partea cealaltă, familiile copiilor de etnie romă susţin că nu au nimic împotrivă ca aceştia să înveţe alături de ceilalţi copii.
Antena3.ro