Autorităţile egiptene au avut nevoie de gaze lacrimogene pentru a separa protestanţii adunaţi marţi în centrul capitalei Cairo, unde a avut loc o demonstraţie violentă împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, informează
Huffington Post.
Mii de egipteni au manifestat împotriva conducerii statului, într-un spectacol de forţă rar întâlnit, inspirat de demonstraţiile tunisienine, care au dus la îndepărtarea preşedintelui în această lună.
Iniţial, poliţia a folosit un tun de apă, în aceeaşi locaţie într-o piaţa principală din Cairo, pentru a combate eventaule atacuri din partea mulţimii nemulţumite.
Egiptenii şi-au exprimat dezacordul faţă de creşterea preţurilor, a sărăciei şi a conducerii autoritare a preşedintelui Hosni Mubarak (82 de ani), care se află la putere de trezeci de ani. Potrivit unor surse interne, populaţia crede că el îşi pregăteşte fiul- Gamal- pentru a prelua în viitor conducerea.