Antena 3 CNN Externe Egipt. Oficiali de rang înalt sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii

Egipt. Oficiali de rang înalt sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii

<1 minut de citit Publicat la 15:09 12 Aug 2014 Modificat la 15:09 12 Aug 2014
1.jpg
Human Rights Watch (HRW) acuză înalţi oficiali egipteni de "crime împotriva umanităţii" în timpul înăbuşirii protestelor din 14 august 2013, în care sute de persoane au fost ucise.

Forţele de securitate au luat cu asalt la acea dată două locaţii ale susţinătorilor preşedintelui înlăturat de la putere, Mohamed Morsi, amplasate în piaţetele din centrul capitalei Cairo, Rabaa al-Adawiya şi Nahda.

Intervenţia în forţă a provocat "una dintre cele mai crunte oprimări a demonstranţilor, într-o singură zi, din istoria recentă", transmite AFP, citând comunicatul HRW.

Un raport întocmit de această organizaţie i-a identificat pe cei mai mulţi oficiali de securitate, care ar trebui să fie anchetaţi în acest caz.
Printre cei acuzaţi se află actualul ministru de Interne, Mohamed Ibrahim, fostul ministru al Apărării, Abdel Fattah al-Sisi şi Medhat Menshawy.

Potrivit raportului HRW, numai în Piaţa Rabaa al-Adawiya au fost ucise 817 de protestatari la acea dată fatidică.

×
x close