Chirurgii de la Centrul medical din cadrul Universităţii California, San Diego, au introdus prin gâtul pacientului instrumente de dimensiuni reduse ataşate la nişte cabluri de control. După ce au golit stomacul de conţinut, medicii au efectuat o mică incizie în peretele organului pentru a ajunge în cavitatea abdominală. Apendicele inflamat a fost tăiat şi scos afară prin stomac şi apoi prin gura pacientului. Scholz a fost externat la 17 ore după operaţie şi s-a întors la muncă o zi mai târziu.
Procedura numită trans-gastrică reduce riscul de infecţii, a indicat profesorul Santiago Horgan, director al Centrului pentru Chirurgia Viitorului din cadrul Universităţii California. Bacterii precum stafilococul auriu rezistent la meticilină (MRSA), care provoacă în mod comun complicaţii postoperatorii, nu pot supravieţui în mediul acid din stomac. Procedura implică şi o recuperare fizică mai rapidă. Chirugia trans-gastrică este încă în fază experimentală. Chirurgii trebuie să se asigure că nu există riscul ca ceea ce se găseşte în stomac să contamineze cavitatea abdominală.
O echipă de medici din India a susţinut că a realizat acelaşi tip de operaţie chirurgicală, însă, până în prezent, nu a făcut o demonstraţie publică. Alte orificii naturale pot fi de asemenea folosite drept cale de acces către organele interne, mai scrie Sky News.
Foto: Sky News
Antena3.ro