Carburantul navei care s-a scufundat în largul portului fluvial Ruse riscă să se scurgă din rezervor, ceea ce ar putea avea "consecinţe grave" asupra ecosistemului Dunării, a apreciat miercuri organizaţia pentru protecţia mediului World Wildlife Fund (WWF), informează
AFP.
Nava s-a scufundat la 9 noiembrie cu 20.000 de litri de carburant în rezervor, dar informaţiile referitoare la accident au fost publicate abia marţi. Şeful administraţiei maritime din Ruse, Gheorghi Ivanov, a explicat că autorităţile portuare au încercat să limiteze orice poluare provenind de la acest vapor, dar pentru moment nu au reuşit să extragă carburantul din rezervor.
"În prezent nu există deversări de petrol în Dunăre", a precizat el pentru televiziunea publică bulgară BNT.
Deversările de produse petrochimice formează un strat fin la suprafaţa apei care împiedică oxigenul să pătrundă în apă. Peştii sau organismele acvatice ar putea să fie astfel sufocate, a explicat miercuri WWF într-un comunicat.
"Majoritatea zonelor mlăştinoase (...) din Bulgaria şi de pe cursul inferior al Dunării, cum ar fi mlaştina Kalimok sau lacul Srebarna, sunt situate în aval de Ruse. Întârzierea de zece zile cu care au fost divulgate informaţiile ar putea însemna că este prea târziu pentru protejarea acestor zone", a regretat WWF.
"Mareele negre sunt deosebit de periculoase pentru păsările acvatice sălbatice. Acestea îşi pot murdări penele, care încetează să mai fie impermeabile. Toxicitatea produselor petroliere poate, de asemenea, să ucidă direct păsările", a precizat WWF.