Isteria febrei hemoragice a pus stăpânire pe Madrid! Două persoane au fost internate, suspecte că ar fi purtătoare ale virusului ucigaş Ebola.
Totul s-a întâmplat în aceeaşi zi în care un nigerian a început să se simtă rău la bordul unui avion cu alţi 183 de pasageri. Bărbatul a ajuns imediat la spital, în unitatea de carantină.
Peste ocean, şapte persoane au cerut să fie internate la carantină, pentru că au intrat în contact cu asistenta infectată cu Ebola.
La doar câteva ore după ce un nigerian a fost internat sub suspiciune de infectare cu virusul Ebola în Madrid, în capitala spaniolă au fost semnalate încă două cazuri, neconfirmate încă, de febră hemoragică. E vorba de un preot, ce face parte din acelaşi ordin cu cei doi msionari care au murit în Madrid după ce au fost infectaţi în Africa de Vest, şi de o persoană care ar fi intrat în contact cu un caz confirmat de Ebola. Ei au ajuns la acelaşi spital cu cetăţeanul nigerian care a prezentat primele simptome în timp ce se afla la bordul unui avion cu destinaţia Madrid.
Toţi cei 183 de pasageri sunt în pericol, însă. Deşi Ebola se transmite prin contact cu fluidele umane, specialiştii nu exclud nici posibilitatea ca virusul să sufere mutaţii.
Între timp, peste ocean, cel puţin şapte persoane s-au dus la spital şi au cerut să fie trimişi în unitatea de carantină, după ce au intrat în contact cu o asistentă medicală infectată cu Ebola.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât pacienta a stat într-un magazin cu rochii de mireasă timp de trei ore, înainte de a prezenta vreun simptom.
Până la acest moment, febra hemoragică a luat aproape 4.500 de vieţi omeneşti la nivel mondial, din cele nouă mii de cazuri confirmate.