Deponenţii cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din Cipru ar putea înregistra pierderi de circa 40% din sumele peste acest nivel, în timp ce măsurile de control al capitalului ar putea rămâne active mai multe săptămâni, a declarat marţi ministrul cipriot de Finanţe, Michalis Sarris.
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat, luni, că pierderile pentru deponenţi vor fi de "circa 30%".
Depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe, a spus Sarris, pentru
BBC.
"
Ar putea fi apropiat de acest nivel, dar nu vreau să anticipez. Ceea ce am văzut până acum, însă, sugerează un procentaj în această zonă", a spus ministrul, adăugând că nu a fost luată încă o decizie.
Băncile din Cipru sunt închise până la joi, iar la reluarea activităţii vor fi aplicate măsuri temporare de limitare a tranzacţiilor.