Bakhit a fost premier în perioada 2005-2007. Regele i-a cerut "să ia măsuri rapide şi clare pentru reforme politice reale care să reflecte viziunea sa cu privire la reformele generale moderne, susţinând acţiunea în favoarea democraţiei", se arată în scrisoarea sa de desemnare, conform palatului regal.
În ianuarie au avut loc mai multe manifestaţii în Iordania, pentru a cere demisia lui Rifai, din cauza politicii economice a Guvernului său.
"Cerem reforme care să deschidă calea poporului nostru către oportunităţi mai extinse şi către viaţa decentă pe care o merită", a mai spus regele.
Protestele din Iordania ar trebui să se oprească după nominalizarea lui Bakhit, un fost militar, ambasador în Turcia (2002), apoi în Israel (2005).
Principalul partid de opoziţie din Iordania, Frontul Acţiunii Islamice (FAI), a subliniat luni, contrar Egiptului, că Opoziţia nu cere o schimbare de regim în regat, însă vrea reforme politice, au anunţat, luni, oficiali din cadrul FAI.