Antena 3 CNN Externe După săptămâni de criză energetică, separatiștii pro-ruși din Transnistria cedează și anunță că acceptă ajutorul UE

După săptămâni de criză energetică, separatiștii pro-ruși din Transnistria cedează și anunță că acceptă ajutorul UE

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 18:10 29 Ian 2025 Modificat la 18:10 29 Ian 2025
instalatie gaze naturale iarna zapada
Întreruperea livrărilor de gaz a dus la pene de curent în Transnistria şi la perturbări în asigurarea apei şi căldurii. Sursa foto: Getty Images

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat, miercuri, că Transnistria este dispusă să accepte ajutorul Uniunii Europene pentru a depăşi criza energetică profundă provocată de întreruperea aprovizionării cu gaze ruseşti la începutul acestui an.

„Am fost întrebaţi dacă suntem sau nu de acord. Voi răspunde sincer, în condiţiile în care ne aflăm ar fi pur şi simplu absurd să refuzăm. Prin urmare, bineînţeles, vom saluta asistenţa UE”, a declarat Krasnoselski, citat Interfax, agenția de presă de la Moscova.

El a spus că mai mulţi reprezentanți de rang înalt ai UE au propus, luni, Transnistriei să o ajute cu aprovizionarea cu gaze, iar Republicii Moldova, să fie sprijinită în privinţa livrărilor de energie electrică.

Krasnoselski a adăugat că a primi,t cu o zi în urmă, un mesaj de la Chişinău, în care guvernul moldovean oferea un ajutor de trei milioane de euro pentru achiziţionarea de gaze. Resursele provin de la UE, a spus el, menţionând că a răspuns deja pozitiv la această propunere.

Ajutorul guvernului de la Chişinău este menit să prevină prăbuşirea sistemului de aprovizionare cu gaze din regiunea transnistreană, a explicat, anterior, premierul guvernului moldovean, Dorin Recean, subliniind că acesta este un împrumut pe care Transnistria va trebui să îl ramburseze în viitor.

Liderul separatist s-a adresat, vineri, secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru a cere ajutor în criza energetică cu care se confruntă regiunea în urma încetării livrărilor de gaze ruseşti prin teritoriul ucrainean.

Krasnoselski a declarat că, în cazul în care combustibilul nu va sosi până la 30 ianuarie, sistemul va intra în colaps, ceea ce va face imposibilă furnizarea rapidă a gazului către populaţie, chiar şi atunci când criza va fi rezolvată.

Acesta susţine că Transnistria a făcut tot posibilul pentru a evita situaţia actuală şi chiar a propus, în trecut, guvernului moldovean să facă un apel comun către Rusia şi Ucraina pentru a nu întrerupe livrările de gaze de pe 1 ianuarie 2025 prin decizia guvernului de la Kiev de a nu reînnoi contractul de tranzit cu Rusia.

Separat, așa-zisele autorități de la Tiraspol au publicat un comunicat în care salută ajutorul Uniunii Europene şi propun organizarea unor discuţii între specialiştii” de pe cele două maluri ale Nistrului, potrivit NewsMaker.

Tot miercuri, compania Moldovagaz a anunţat că a semnat cu Tiraspoltransgaz un contract de împrumut pentru trei milioane de metri cubi de gaze naturale, în vederea susţinerii funcţionării sistemului de gaze din regiunea transnistreană, conform surselor citate.

La jumătatea lunii ianuarie, administraţia separatistă a fost nevoită să suspende „complet” furnizarea de apă caldă atât pentru încălzire, cât şi pentru consumul zilnic, iar gazele sunt folosite doar pentru pregătirea hranei.

×
x close