Antena 3 CNN Externe După aprobarea aderării palestinienilor, Israel a îngheţat contribuţia la UNESCO

După aprobarea aderării palestinienilor, Israel a îngheţat contribuţia la UNESCO

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 08:59 04 Noi 2011 Modificat la 08:59 04 Noi 2011
După aprobarea aderării palestinienilor, Israel a îngheţat contribuţia la UNESCO
Foto: EPA/ Intact Images
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a ordonat îngheţarea contribuţiei Israelului la UNESCO. Decizia vine după ce organizaţia a decis luni să aprobe cererea de aderare palestiniană, informează Mediafax.

"Premierul a ordonat ca bugetul să fie realocat unor iniţiative de cooperare cu aceleaşi obiective (culturale şi ştiinţifice) în regiune", a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian.

Cu privire la decizia UNESCO, biroul de presă al guvernului israelian a declarat că "singura cale de a realiza pacea este cea a negocierilor directe, fără condiţii prealabile", iar "astfel de iniţiative nu determină progrese în direcţia păcii, ci, dimpotrivă, o îndepărtează şi mai mult".

Israelul a decis mai multe sancţiuni împotriva Autorităţii Palestiniene, anunţând accelerarea construcţiei a 2.000 de locuinţe în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania şi îngheţarea temporară a transferurilor de fonduri către Autoritatea Palestiniană condusă de Mahmoud Abbas.

×
x close