Antena 3 CNN Externe Drone americane interceptate de ruşi deasupra Siriei. Oficial: "Iniţial ne-am gândit că au avut noroc"

Drone americane interceptate de ruşi deasupra Siriei. Oficial: "Iniţial ne-am gândit că au avut noroc"

1 minut de citit Publicat la 18:52 07 Oct 2015 Modificat la 18:52 07 Oct 2015
ep.jpg
Foto: Agerpres/EPA
Avioane de vânătoare ruse au interceptat de cel puţin trei ori drone militare americane, deasupra Siriei, de la începerea raidurilor aeriene ruse în această ţară, săptămâna trecută, afirmă doi oficiali americani citaţi de site-ul postului Fox News.
   
"După primul incident, ne-am gândit că ruşii au avut noroc. Apoi, s-a mai întâmplat de două ori", a declarat un oficial american.
   
Potrivit altui oficial miltar american, incidentele au avut loc deasupra unor zone aflate sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic - Raqqa, Alep şi Korbani -, deşi Statele Unite au acuzat Rusia că atacă poziţii insurgente în Siria.
   
Armata americană foloseşte în Siria drone de tip MQ-1 Predator, care nu sunt invizibile pe radare.
   
Avioanele ruse nu au încercat să doboare dronele americane, dar au zburat foarte aproape de aparatele fără pilot. "Avioanele de vânătoare ruse au zburat foarte aproape, dar nu au blocat zborul dronelor", precizează un oficial american.
   
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a cerut marţi Rusiei să răspundă rapid propunerilor privind instituirea unor reguli la efectuarea raidurilor aeriene în Siria, condamnând "încălcarea iresponsabilă" a spaţiului aerian turc. "Denunţăm grava încălcare iresponsabilă şi neprofesionistă a spaţiului aerian turc", a declarat Ashton Carter. Oficiali militari din Statele Unite şi Rusia au discutat săptămâna trecută despre instituirea unor protocoale pentru evitarea incidentelor aeriene în Siria, în contextul începerii raidurilor aeriene ruse. "Încă aşteptăm răspunsul Rusiei. Ne datorează un răspuns. Ar trebui să ofere răspunsul imediat", a spus Carter.
   
În paralel cu bombardamentele ruse, o coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria, existând riscul unor accidente.
   
Statele Unite şi Rusia susţin că au aceeaşi inamici în Siria - reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic. Cu toate acestea, Statele Unite şi alte ţări occidentale oferă susţinere insurgenţilor sirieni, iar Rusia este acuzată că ar fi atacat poziţii ale acestora.
  

×
Etichete: Siria
x close