Educată la Harvard, cu o promițătoare carieră diplomatică în față, Masako a renunțat la tot în momentul în care s-a căsătorit cu Prințul Naruhito, cel care va urca pe tronul Japoniei miercuri, 1 mai. Problema aducerii pe lume a unui moştenitor pe linie masculină a fost drama care a marcat viaţa prinţesei moştenitoare Masako.
Din 1993, de când este soția lui Naruhito, Masako nu a reușit să câștige inimile japonezilor. S-a adaptat foarte greu la rigorile vieții la palat, iar faptul că nu a reușit să aducă pe lume un băiat, pentru a asigura succesiunea la tronul Japoniei, n-a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Anul trecut, în decembrie, când a împlinit 55 de ani, Masako și-a exprimat rezervele față de schimbarea majoră care se va petrece în viața ei începând cu 1 mai.
”Când mă gândesc la ceea ce urmează, uneori mă simt nesigură pe felul în care voi reuși să mă pun în slujba poporului. Însă mă voi strădui și voi face tot ce va sta în puterile mele ca să contribui la fericirea poporului”, a declarat la vremea respectivă Masako, scrie Click.