Maria Ladenburger (19 ani), studentă la medicină la Freiburg şi fiica unui funcţionar de rang înalt al UE (Clemens Ladenburger), care lucra ca voluntară la un centru local pentru migranţi în timpul liber, a fost violată şi ucisă de un migrant, a relatat duminica presa germană, citată de 7sur7.be.
"Oamenii se tem că pot fi agresaţi pe stradă. Nu se poate tolera o astfel de situaţie ", a declarat Dieter Salomon, primarul din Freiburg.
Tragedia s-a petrecut în toamnă, deşi mass-media germană o dezvăluie abia acum. După cum a stabilit ancheta, în seara zilei de 16 octombrie, în timp ce se întorcea acasă pe bicicletă, un migrant afgan de 17 ani a violat-o şi a înecat-o într-un râu din apropiere. Corpul său a fost găsit, la fel şi vinovatul, care a început să facă mărturisiri. Nu se ştie încă dacă acesta cunoştea victima. El va fi judecat anul viitor, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Peste două zile, Maria Ladenburger urma să sărbătorească 20 de ani. Timp de şase săptămâni, poliţia germană a muncit din greu pentru a investiga acest caz. Mai întâi de toate au fost analizate amănunţit imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Freiburg. Un individ cu o haină neagră şi coafură destul de neobişnuită a atras atenţia anchetatorilor.
În finalul acestor eforturi, un migrant afgan de 17 ani, care a venit în Germania în 2015, a fost arestat pentru suspiciune de viol şi crimă în cazul tinerei de 19 ani, fiica unui înalt funcţionar al Comisiei Europene în Germania, a relatat duminică Express.co. Individul a fost reţinut după ce ADN-ul său a fost găsit pe eşarfa fetei.
"Ca minor, el riscă maximum zece ani de închisoare", a declarat David Müller, anchetatorul-şef.
Există mai multe puncte comune tulburătoare între acest caz şi cel al dispariţiei lui Carolin G. (37de ani). Corpul ei a fost găsit la 10 noiembrie într-o pădure din Freiburg, la 30 de kilometri de râul unde a fost descoperit trupul neînsufleţit al Mariei Ladenburger. Ea a fost, de asemenea, violată.
Cetăţenii din Freiburg sunt în stare de şoc. Municipalitatea a recrutat 25 de agenţi de securitate suplimentar, indică Die Welt.
Între 2014 şi 2015, Germania a găzduit 1,5 milioane de refugiaţi. În ciuda tensiunilor, cancelarul Angela Merkel a reiterat săptămână trecută că nu intenţionează să facă nicio schimbare în politica sa în materie de imigrare.