Antena 3 CNN Externe Dr. Anthony Fauci, în dezacord cu Marea Britanie în privinţa vaccinării COVID

Dr. Anthony Fauci, în dezacord cu Marea Britanie în privinţa vaccinării COVID

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:00 02 Ian 2021 Modificat la 11:00 02 Ian 2021
o_1er152k76m8f1jelcbc1pgkrb.jpg
Sursa foto: Hepta

Medicul Fauci a declarat vineri, pentru CNN, că Statele Unite nu vor urma recomandările Regatului Unit, ci pe cele ale Pfizer și BioNTech, producătorii vaccinului, de a administra şi a doua doză de ser anticoronavirus la trei săptămâni după prima.

De ce s-a vrut amânarea celei de a doua doze de vaccin

Medicii-șefi din Marea Britanie au mers pe varianta amânării celei de-a doua doză de vaccin Pfizer / BioNTech pentru pacienți, ceea ce înseamnă că oamenii ar trebuie să aştepte acum circa 12 săptămâni. 

Totul s-a făcut pentru ca cât mai mulţi oameni să primească o primă doză de vaccin, în ideea de a fi protejaţi împotriva Sars CoV-2.

"Știm din studiile clinice că momentul optim pentru vaccinare este într-o singură zi și apoi să aşteptăm 28 de zile pentru vaccinul Moderna și 21 de zile mai târziu pentru Pfizer", a spus dr. Anthony Fauci.

Producător: Nu există dovezi că doar prima doză de ser ar proteja oamenii

El a adăugat că, deși se poate argumenta şi poate înţelege de ce medicii vor să întârzie a doua doză, el nu ar fi în favoarea acestui lucru, dorind o vaccinare completă, cu două doze.

Totodată, Pfizer și BioNTech au atras atenţia că cele două doze de vaccin sunt cruciale pentru a obține o protecție maximă împotriva COVID.

Companiile producătoare au argumentat că nu există dovezi care să arate că prima doză de ser, şi singura, ar proteja oamenii după trei săptămâni.

"Trebuie să urmăm principiile sănătății publice și să acționăm cu viteză dacă vrem să învingem această pandemie globală. Credem că oamenii vor înțelege și ne vor mulțumi pentru această acțiune", a spus Chris Whitty, medicul-șef al Angliei, susţinut de omologii săi din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord.

×
x close