Un lider al grupării oligarhul Ilan Şor a fost reţinut după ce o femeie l-a reclamat la poliţie că i-a dat 1.500 de lei moldoveneşti pentru a alege un anumit candidat şi a vota NU la referendumul proeuropean.
Femeia a reclamat că un bărbat de 26 de ani i-a oferit 1.500 lei pentru vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale și pentru a vota NU la referendumul privind modificarea constituției Republicii Moldova, pentru aderarea la Uniunea Europeană.
După ce femeia a depus reclamația, polițiștii din Ungheni au descins atât la domiciliul acestui bărbat, dar și la biroul său, iar în urma perchezițiilor pe care le-au făcut, polițiștii au depistat și ridicat mai multe probe relevante cu privire la implicarea acestuia în infracțiuni de dare de mită.
S-au găsit atât bani, cât și copii ale buletinelor de identitate ale mai multor cetățeni, liste cu membrii de partid și simpatizanți, pliante informative cu mesaje împotriva referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană, cartele SIM, telefoane mobile, laptop-uri și o tabletă cu informații despre care polițiștii spun că ar conține informații relevante pentru anchetă.
De asemenea, au fost depistate și liste cu observatori delegați atât în interiorul, cât și în afara secțiilor de votare, care ar fi urmat să fie plătiți pentru a influența alegătorii în momentul în care intră să voteze în cabinele de vot.
Pe baza acestor probe pe care polițiștii l-au ridicat atât de la domiciliul, cât și de la biroul său, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru corupere electorală. El riscă fie o amendă de până la 55.000 lei moldovenești, fie pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani.
Președintele Maia Sandu a acuzat că există multe cazuri în care alegătorii au fost influențați prin oferirea de bani pentru a vota împotriva referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.
Aproximativ 39 de milioane de dolari au intrat în Republica Moldova, în lunile septembrie şi octombrie pentru corupere electorală, a afirmat joi şeful Poliției de la Chișinău.
"'Procesul de corupere a început mult mai devreme decât în luna septembrie. Transferurile bancare erau realizate din primăvara anului curent.
Poliţia a documentat 138 mii de numere telefonice, utilizatori, care au relaţionat cu aplicaţia PSB.