Pentru Erica Nigrelli, totul părea să se sfârşească în ziua în care s-a simţit dintr-o dată rău la liceul unde era profesoară. Soţul său, coleg de serviciu, a intrat în panică, mai ales că femeia era însărcinată în 36 de săptămâni.
Până la sosirea ambulanţei, au intervenit trei colege ale Ericăi: infirmierele şcolii şi profesoara de sport. Ele au reuşit s-o menţină în viaţă dar, la spital, medicii au constatat că inima femeii încetase să bată. S-au gândit în primul rând la copilul nenăscut, care avea mai multe şanse să supravieţuiască.
Fetiţa a fost adusă pe lume printr-o cezariană, dar medicii nu renunţaseră să-i salveze şi mama. Ei au constatat că Erica suferea de o afecţiune cardiacă nedepistată până atunci. I-au instalat un stimulator cardiac şi au reuşit să o resusciteze. Acum, după trei luni, Erica duce o viaţă normală şi este nerăbdătoare să-şi ia acasă fetiţa, aflată încă sub supravegherea medicilor, la spital.
Cele trei colege care au salvat viaţa Ericăi, dar şi a fetiţei sale, au fost omagiate printr-o ceremonie deosebită, la şcoală. Statisticile arată că în 90 % dintre cazurile similare cu al femeii, pierderea cunoştinţei este urmată de deces.