Două persoane au fost ucise şi 70 au fost rănite vineri la Alexandria, în nordul Egiptului, în cursul confruntărilor violente dintre partizanii şi opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi, a raportat agenţia de presă oficială Mena, conform
Mediafax.
Una dintre persoanele ucise este un cetăţean american, în vârstă de 21 de ani, au raportat surse medicale şi de securitate.
"Un cetăţean egiptean a murit în urma rănilor provocate de focurile de armă", a precizat agenţia de presă Mena adăugând că cei 70 de răniţi au fost transferaţi la spital.
Ciocnirile au izbucnit în cursul manifestaţiilor rivale de la Alexandria, al doilea oraş ca mărime al Egiptului.
Televiziunea a arătat imagini cu manifestanţii alergând pe străzile din zona Sidi Gaber din Alexandria (nord) în timp ce se auzeau focuri de armă.
Aceasta mai arăta imagini cu fumul ieşind din sediul Partidului libertăţii şi justiţiei (PLJ), faţada politică a Frăţiei musulmane, incendiat în acelaşi cartier.
Echipe de întăriri ale poliţiei au fost trimise la faţa locului pentru a dispersa manifestanţii, conform unui responsabil al securităţii.
În oraşul Aga, în provincia Daqahliya (Delta Nilului), sedii ale PLJ au fost de asemenea jefuite şi incendiate, conform responsabililor.
În toată ţara zeci de mii de susţinători şi opozanţi ai lui Morsi au ieşit în stradă, relevând profundele diviziuni din ţară care stârnesc noi temeri.
Miercuri şi joi, confruntările între partizanii şi opozanţii lui Morsi au provocat patru morţi şi sute de răniţi în Delta Nilului (nord).