Antena 3 CNN Externe Două noi specii de dinozauri cu coarne, descoperite în SUA

Două noi specii de dinozauri cu coarne, descoperite în SUA

1 minut de citit Publicat la 17:45 24 Sep 2010 Modificat la 17:45 24 Sep 2010
Două noi specii de dinozauri cu coarne, descoperite în SUA

Fosilele a două noi specii de dinozaur cu coarne, de talie mare, rude apropiate ale celebrului erbivor Triceratops, au fost descoperite în vestul Statelor Unite ale Americii, au anunţat paleontologii, citaţi de AFP.

Cei doi noi dinozauri patrupezi erbivori, dintre care unul era dotat cu 15 coarne, au trăit în urmă cu circa 76 de milioane de ani, la sfârşitul cretacicului.

Fosilele au fost descoperite la Monumentul Naţional Grand Staircase-Escalante, o vastă regiune deşertică din sudul statului Utah. În epoca în care trăiau aceşti dinozauri, această zonă făcea parte din "continentul pierdut" Laramidia, care s-a format pe când o mare acoperea partea centrală a Americii de Nord, izolând estul de vestul continentului timp de câteva milioane de ani.

Cel mai mare dintre cei doi dinozauri, care a primit numele de Utahceratops getti, avea un craniu enorm, cu o lungime de circa 2,3 metri. Utahceratops măsura circa doi metri înălţime şi şapte metri lungime, având o greutate de circa trei-patru tone. Celălalt, numit Kosmoceratops richardsoni, avea deasupra botului un corn impozant, iar de fiecare parte a capului, deasupra ochilor, alte două coarne, similar bizonilor de astăzi. Acest dinozaur avea în total 15 coarne, unele mai mici situate pe marginile unui guler, sub cap. Kosmoceratops richardsoni era uşor mai mic decât primul, cântărind circa 2,5 tone.

Utahceratops şi Kosmoceratops aparţin unui grup de dinozauri mari cu coarne, erbivori, numit Ceratopside. Aceştia erau cei mai mari şi mai numeroşi dinozauri care trăiau în America de Nord în cretacicul superior. Aceşti dinozauri erau bine protejaţi de prădători ca Tiranozaurul.

Fosilele de Utahceratops au fost descoperite în 2000, de paleontologul Mike Getty, de la Muzeul de istorie naturală din Utah, iar cele de Kosmoceratops au fost descoperite în 2007 de Scott Richardson.

Studiul a fost publicat în revista online PloS ONE.

Antena3.ro

×
Etichete: SUA dinozaur
x close