Antena 3 CNN Externe Două nave de război iraniene au ancorat în Portul Sudan

Două nave de război iraniene au ancorat în Portul Sudan

Două nave de război iraniene au ancorat în Portul Sudan
30 Oct 2012   •   11:33

Două vase de război iraniene au ancorat în Sudan, "în semn de exprimare a sprijinului şi prieteniei", la câteva zile după ce Sudanul a acuzat Israelul că a bombardat o fabrică de armament din Khartoum.

Cele două ambarcaţiuni au intrat în Portul Sudan de la Marea Roşie, luni seară şi se aşteaptă ca ele să staţioneze aici până joi, informează RIA Novosti.

"Vizita acestor nave în Portul Sudan şi prezenţa lor în apele teritoriale evidenţiază sprijinul politic şi legăturile diplomatice strânse dintre cele două ţări", a declarat un reprezentant al armatei sudaneze, Savarmi Khaled Saad.

Oficialul a evitat să facă vreo conexiune între prezenţa navelor de război iraniene şi atacul de săptămâna trecută, asupra fabricii de armament Yarmouk, din sudul capitalei Khartoum.
Bombardamentul este pus pe seama forţelor aeriene israeline. Incidentul a provocat pagube materiale însemnate şi moartea a cel puţin două persoane.

Conform unor surse externe, fabrica din Khartoum producea arme şi muniţii pentru Iran, Siria dar şi pentru grupurile radicale islamiste Hamas şi Hezbollah.
Administraţia sudaneză a respins vehement aceste acuzaţii şi a acuzat Israelul că, în ultima perioadă, a efectuat trei atacuri aeriene, asupra unor obiective din Sudan.

Autorităţile de la Tel Aviv nu au comentat niciodată acuzaţiile aduse de Khartoum.

×
Subiecte în articol: Sudan
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close