Întâmplarea nu este reală, ci regizată de o televiziune din Marea Britanie, în cadrul unei experiment social, scrie dailymail.co.uk.
Mai multe fotografii AICI
Timp de o oră, fetele, pe numele lor Uma şi Maya, au simulat faptul că s-au rătăcit de părinţii lor. În tot acest timp, o singură persoană s-a apropiat de una din fete; o femeie de peste 70 de ani.
"Stătea de prea mult timp singură, fără părinţi sau prieteni care să vină spre ea. Am ezitat să vin spre ea să o întreb dacă aşteaptă pe cineva şi am mers mai departe. Apoi m-am gândit că trebuie să mă întorc, ca să fiu sigură", le-a spus femeia jurnaliştilor.
Alţi 616 oameni au trecut pur şi simplu pe lângă ele, fără se îşi pună problema dacă au nevoie de ajutor, spre disperarea mamei lor, care privea întregul experiment dintr-un loc ascuns.
"Nu mă aşteptam ca atât de puţine persoane să se oprească. E şocant că oamenii au văzut un copil rătăcit şi au trecut pe lângă el, fie că le-a fost teamă, că nu le-a păsat, sau că nici măcar nu l-au observat", a afirmat un jurnalist.
Experţii au explicat această lipsă de reacţie, în special a bărbaţilor, prin teama de a nu fi interpretat greşit gestul lor.