Mexicul a înregistrat până acum peste 2.000 de cazuri de contaminare cu virusul H1N1. Cu toate acestea, autorităţile sunt optimiste şi au anunţat că virusul se mult răspândeşte mai încet.
?Când avem de-a face cu o astfel de scădere, este posibil ca rata de transmisie să fie sub 1 la sută. Ceea ce ne face să fim optimişti este faptul că am putea fi cu un pas mai aproape de finalul epidemiei. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că trebuie să diminuăm măsurile preventive. După cum am mai spus, virusul este încă prezent aici pentru că se poate transmite de la om la om? a declarat Jose Angela Cordova, Minstrul Sănătăţii din Mexic.
Milioane de elevi mexicani s-au întors la şcoală, după ce guvernul a închis instituţiile de învăţământ pe 23 aprilie, pentru a preveni răspândirea gripei. Autorităţile mexicane încearcă acum să repornească economia, după ce Mexicul a pierdut peste 100 de milioane de dolari din cauza gripei. Cel mai afectat sector este turismul, care reprezintă 8% din produsul intern brut al ţării. Zeci de agenţii de voiaj, hoteluri şi restaurante au fost închise, după ce turiştii au încetat să mai vină de frica virusului.
Ministrul mexican de finanţe a anunţat un plan de salvare economică în valoare de peste 1 miliard de dolari, bani ce vor ajunge la companiile mici şi mijlocii.
Antena 3