Aeroporturile germane Hamburg şi Koln-Bonn vor fi afectate, şi astăzi, pentru a doua zi consecutiv, de o grevă a controlorilor de securitate.
În prima zi de grevă s-a încetat lucrul şi la Dusseldorf iar sute de zboruri au fost anulate pe cele trei aeroporturi.
La acţiune iau parte lucrătorii care controlează pasagerii şi bagajele înaintea îmbarcării.
Greva a fost declanşată după ce sindicatul şi firmele de securitate nu az ajuns la un acord asupra creşterii salariilor.
Cele două părţi se acuză reciproc că ar fi provocat conflictul.