Un grup de militanţi somalezi a executat public două adolescente, pe care le-a acuzat că erau spioane ale guvernului din Somalia. "Aceste două fete erau diabolice şi erau spioane ale inamicului, dar mujahedinii le-au prins şi după investigaţii ele au recunoscut crima, aşa că au fost executate", a declarat şeicul Yusuf Ali Ugas, comandantul Al-Shabaab din Beledweyne, un oraş din centrul Somaliei.
Tinerele au fost legate la ochi şi ţinute cu mâinile la spate, legate de un copac, iar apoi împuşcate, conform jurnaliştilor locali, citaţi de CNN. Un localnic a declarat că Al-Shabaab a chemat locuitorii oraşului să vină să privească execuţia. "Sute de oameni au venit să vadă execuţia. A fost urât... fetele erau şocate şi plângeau, dar nimeni nu le putea ajuta".
O rudă a uneia dintre adolescente a negat că acestea ar fi spionat. "Verişoara mea, Ayan Mohamed Jama, avea doar 16 ani şi era inocentă. Al-Shabaab a prins-o cu o prietenă, în vârstă de 15 ani, între El-gal şi Beledweyne şi pur şi simplu le-au acuzat de ceva ce nu au făcut", a spus ruda, sub protecţia anonimatului.
El-gal a fost recent scena unor lupte dure între guvernul somalez şi Al-Shabaab. Gruparea teroristă, care a omorât cu pietre o fată anul trecut în Kismayo, un oraş din sudul ţării, militează pentru impunerea unui regim islamic mai strict.