Este nevoie de acțiuni mai ferme împotriva terorismului după atentatele de vineri seară din Paris, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în Antalya, la summitul G20, adăugând că a vorbit cu președintele francez Francois Hollande și că Franța așteaptă fapte, informează
Agerpres.
"Acesta nu poate fi doar un alt summit. Cuvintele nu sunt îndeajuns. Astăzi a sosit vremea faptelor", a declarat Tusk, apreciind că liderii G20 "au o răspundere specială" în ceea ce privește distrugerea sistemelor financiare internaționale prin intermediul cărora sunt finanțate rețelele teroriste.
El a cerut totodată "fiecăruia dintre liderii G20" să-și concentreze acțiunile militare împotriva Statului Islamic. "Ei sunt adevăratul dușman al lumii libere, nu opoziția moderată siriană", a mai spus Tusk, într-o aluzie la Rusia, acuzată că vizează grupările de opoziție la adresa președintelui sirian Bashar al-Assad.