Antena 3 CNN Externe Donald Trump va impune taxe vamale la produsele europene: „UE ne-a tratat foarte rău"

Donald Trump va impune taxe vamale la produsele europene: „UE ne-a tratat foarte rău"

A.S.
<1 minut de citit Publicat la 08:35 01 Feb 2025 Modificat la 10:37 01 Feb 2025
donald trump
Donald Trump vrea să impună taxe vamale și pentru produsele din UE. Foto: Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări vineri că va impune taxe vamale la produsele europene, în timp ce urmează să impună taxe de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane şi 10% pentru produsele chinezeşti, relatează AFP.

„Voi impune taxe vamale Uniunii Europene? Vreţi răspunsul real sau răspunsul diplomatic? Absolut. UE ne-a tratat foarte rău", a declarat Trump jurnaliştilor prezenţi în Biroul Oval, potrivit Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunţat vineri că taxele vamale anunţate de Donald Trump şi prevăzute de la 1 februarie pentru produsele din Canada, Mexic şi China vor intra în vigoare în acest weekend.

„Preşedintele va impune de mâine taxe vamale de 25% Mexicului, taxe de 25% Canadei şi 10% drepturi vamale Chinei pentru fentanilul ilegal pe care îl produc şi permit distribuirea sa în ţara noastră", a spus Karoline Leavitt.

Trump a impus o serie de taxe vamale asupra bunurilor importate şi în timpul primului său mandat, din 2017 până în 2021. Economiştii presupun că taxele vamale mari vor duce la o creştere a preţurilor în SUA, potrivit dpa.

×
x close