Antena 3 CNN Externe Donald Trump indică acțiuni extreme față de Coreea de Nord

Donald Trump indică acțiuni extreme față de Coreea de Nord

<1 minut de citit Publicat la 21:10 12 Sep 2017 Modificat la 21:10 12 Sep 2017
o_1bprkidle7941nd8l6s1k601cnd8.jpg
Foto: Facebook/Donald Trump

Noile sancţiuni adoptate de ONU împotriva Coreei de Nord sunt "nimic faţă de ceea ce trebuie să se întâmple până la urmă", a apreciat marţi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, citat de Reuters. 

"Credem că este doar un alt pas foarte mic, nu mare lucru. Nu ştiu dacă are vreun impact, dar desigur că a fost frumos să obţinem un vot cu 15 la zero", a declarat Trump presei despre decizia de luni Consiliului de Securitate. El a precizat că a discutat subiectul cu secretarul de stat american, Rex Tillerson. 

Forul conducător al Organizaţiei Naţiunilor Unite a aprobat în unanimitate o rezoluţie propusă de SUA după testul nuclear nord-coreean din 3 septembrie. Washingtonul a renunţat la o versiune iniţială mai dură a documentului pentru a-şi asigura sprijinul Chinei şi Rusiei, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, cu drept de veto. 

Secretarul trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, afirmase marţi, înainte de declaraţiile preşedintelui Trump, că dacă Beijingul nu aplică noile măsuri împotriva Phenianului, "vom impune (Chinei - n. red.) alte sancţiuni şi îi vom interzice accesarea sistemului american şi internaţional al dolarului".

×
x close