Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este o 'ruşine naţională' şi un 'paria internaţional', a estimat fostul secretar de stat american Colin Powell, al cărui cont de e-mail a fost spart de hackeri, relatează miercuri France Presse.
Trump este 'pe cale să se autodistrugă, aşadar nu mai este nevoie ca democraţii să îl atace', îi scria Powell pe 17 iunie unei foste colaboratoare, Emily Miller, în prezent jurnalistă, potrivit unor mesaje pe e-mail obţinute de DCleaks şi publicate miercuri pe site-ul Buzzfeed.
Secretar de stat în perioada 2001-2005 şi şef al Statului Major Interarme al SUA între 1989 şi 1993, Colin Powell a confirmat autenticitatea acestor mesaje la canalul de televiziune NBC şi a adăugat că piraţii informatici deţin 'mult mai multe' mesaje sustrase.
Circa 30.000 de e-mailuri piratate ale generalului Powell ar fi fost furnizate DCleaks de către hackeri, potrivit publicaţiei The Daily Caller.
Fostul secretar de stat al SUA l-a criticat pe Donald Trump şi pentru lansarea, în 2008, a mişcării ce afirma că probabil Barack Obama nu s-a născut în Statele Unite, ceea ce l-ar fi făcut pe acesta neeligibil pentru funcţia de preşedinte. ''Da, această mişcare era rasistă'', a scris Colin Powell, un republican care l-a susţinut pe Barack Obama la scrutinurile prezidenţiale din 2008 şi 2012.