Antena 3 CNN Externe Donald Trump a fost achitat de Senatul american: A fost cel mai scurt proces de impeachment din istoria SUA

Donald Trump a fost achitat de Senatul american: A fost cel mai scurt proces de impeachment din istoria SUA

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 23:15 13 Feb 2021 Modificat la 23:15 13 Feb 2021
o_1euejv4fb1a0msphtapop2r3kb.jpg
Sursa foto: Hepta

Donald Trump era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie.În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă, potrivit Mediafax.

Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare. În contextul în care era necesară majoritatea de două-treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare.

Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie". Potrivit articolului de inculpare, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite".

Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial

Reacția lui Donald Trump după aflarea verdictului

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat că procesul de impeachment a fost o altă fază a "celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria ţării noastre", relatează Reuters.

Trump a dat publicităţii un comunicat după ce Senatul l-a achitat în al doilea proces de impeachment contra sa din ultimele 12 luni. Fostul preşedinte al SUA a promis că continue să apere "măreţia Americii".

"Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, 'Make America Great Again' este doar la început", a precizat Trump în comunicatul său.

"În lunile care vor urma, voi avea multe lucruri de împărtăşit cu voi şi sunt nerăbdător să continui incredibila noastră aventură pentru măreţia Americii", a adăugat acesta.

Primele imagini cu evacuarea din Senatul american a vicepreședintelui Mike Pence în timpul asaltului de la Capitoliu

Imaginile au fost prezentate, joi, de către Acuzare în procesul împotriva lui Donald Trump și provin de pe camerele de securitate din interiorul Capitoliului. Acestea nu fusesera văzute anterior de opinia publică.

Înregistrări suplimentare, de la camerele corporale ale polițiștilor din Capitoliu, au permis corelarea momentelor în care parlamentarii erau evacuați de agenții de la serviciile secrete, cu acțiunile mulțimii furioase.

“Răsculații s-au aflat la un moment dat la o distanță de aproximativ 100 de metri de locul în care vicepreședintele Pence se adăpostea împreună cu familia sa”, a arătat unul dintre managerii Acuzării.

Înregistrările îl înfățișează pe vicepreședintele de atunci, Mike Pence, la doar câțiva metri distanță de protestatarii violenți care cereau spânzurarea lui.

Un ofițer de poliție a țipat de durere, prins între o ușă și o mulțimea care încerca să pătrundă în birourile Capitoliului. Într-o scenă oribilă, susținătorul lui Trump, Ashli ​​Babbitt, a încercat să urce printr-o fereastră spartă de protestatari, înainte de a se prăbuși, împușcat de un ofițer de poliție din Capitol.

Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare! Congresul SUA a votat articolul care-l face pe preşedinte răspunzător pentru incitare la insurecţie

În favoarea punerii sub acuzare au votat, în ianuarie, 232 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, dintre care 10 republicani. 197 s-au pronunţat împotrivă.

Donald Trump este primul preşedinte american din istorie pus sub acuzare în Congres de două ori. Tentativa anterioară a fost iniţată de democraţi în Cameră, în decembrie 2019, şi a fost stopată de republicani la începutul lui februarie 2020 în Senat, unde aceştia din urmă deţin majoritatea. În 2019, democraţii l-au acuzat pe Trump de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.

 

×
Etichete: Donald Trump
x close