Președintele american a rămas fără Twitter. Contul său a fost dezactivat de un angajat al companiei, care era în ultima sa zi de muncă.
Potrivit The Independent, utilizatorii care doreau să vadă contul @realDonaldTrump, folosit de Donald Trump, au putut să vadă mesajul: „Ne pare rău, această pagină nu există”. Ulterior, a ieșit la iveală că cel care a făcut asta a fost chiar un angajat al companiei, aflat în ultima zi de muncă. Situația a fost remediată după aproximativ 11 minute.
„Contul nu a funcționat circa 11 minute și a fost apoi restabilit”, a anunțat rețeaua de socializare într-un mesaj, precizând că au fost luate „măsurile necesare pentru ca acest lucru să nu se mai repete pe viitor”. Internauții au intervenit imediat și au făcut o mulțime de comentarii. Unii au scris că nu este nevoie să fie luate măsuri, alții că lumea a găsit pacea timp de 11 minute.
Earlier today @realdonaldtrump’s account was inadvertently deactivated due to human error by a Twitter employee. The account was down for 11 minutes, and has since been restored. We are continuing to investigate and are taking steps to prevent this from happening again.
— Twitter Government (@TwitterGov) 3 November 2017