Donald Trup a lansat o ofensivă împotriva Canadei și a declarat război comercial principalului partener economic al Statelor Unite, prin impunerea unor taxe asupra lemnului de construcţie şi ameninţând să o facă şi în privinţa produselor lactate, relatează AFP, potrivit news.ro.
„Canada a făcut activitatea producătorilor noştri de lapte din Wisconsin şi din alte state de la frontieră foarte dificilă. Noi nu vom tolera asta. Veţi vedea”, a anunța președintele american într-un mesaj pe Twitter.
Relaţiile dintre preşedintele republican şi premierul canadian Justin Trudeau păreau să fie unele bune, însă se pare că Trump a trecut în ofensivă împotriva acordurilor comerciale.
„Eu sunt politicos, dar sunt şi foarte ferm în apărarea intereselor Canadei. Ne vom angaja respectuos, dar ferm”, i-a răspuns Trudeau marţi, într-un interviu pentru postul CTV News.
Statele Unite şi Canada au un volum de schimburi comerciale anual de aproape 545 de miliarde de dolari, care traduce, potrivit datelor americane, într-un deficit de 11,2 miliarde de dolari în defavoarea Washingtonului.