Antena 3 CNN Externe Doliu naţional în Franţa. Hollande: Responsabilii trebuie judecaţi şi pedepsiţi!

Doliu naţional în Franţa. Hollande: Responsabilii trebuie judecaţi şi pedepsiţi!

1 minut de citit Publicat la 21:43 07 Ian 2015 Modificat la 21:43 07 Ian 2015
hollande.jpg
Preşedintele Franţei, Francois Hollande a vorbit în faţa ziariştilor despre atacul asupra sediului revistei de satiră, Charlie Hebdo, din Paris, comis de persoane mascate şi soldat cu cel puţin 12 victime.

Franţa a decretat doliu naţional, joi, în memoria victimelor atentatului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo, anunţă preşedintele Francois Hollande, notând că cele 12 persoane ucise au murit pentru un principiu

Joi va fi doliu naţional în Franţa, iar toate drapelele vor fi în bernă: "Va fi un moment de reculegere. Steagurile vor fi coborâte în bernă. Întreaga Republică a fost afectată. Republica reprezintă cultură şi democraţie".

"Trebuie să îi judecăm şi să îi pedepsim pe cei care au făcut aceste acte josnice. Se vor face toate demersurile pentru a fi prinişi. Toţi oamenii trebuie apăraţi! Forţele de securitate vor fi mobilizate pretutideni", a punctat Francois Hollande cu privire la starea de alertă care s-a creat în întreaga ţară.

"Unitatea este cea mai bună armă a noastră şi nimic nu ne poate destrăma sau întoarce unul împotriva celuilalt".

"Suntem foarte determinaţi şi Franţa va arăta de ce este capabilă în aceste momente grele. Noi am fost mereu capabili să trecem peste astfel de momente şi a rămas la fel de puternică, mai puternică decât orice fel de acte de barbarie", a mai adăugat Hollande.

Preşedintele Franţei i-a îndemnat pe cetăţeni să rămână uniţi: "Trebuie să ne unim forţele, acesta trebuie să fie răspunsul nostru pentru ei: să fim uniţi! Pentru că avem capacitatea de a crede în destinul nostru şi nimic nu ne poate îndepărta de acest lucru. Trăiască Franţa!"

Zeci de mii de oameni au participat, în mai multe oraşe din Franţa, la marşuri organizate în semn de solidaritate cu victimele redacţiei Charlie Hebdo. Peste 10.000 de persoane au ieşit pe străzi la Lyon, iar alte 10.000, la Toulouse. 

×
x close