Antena 3 CNN Externe Doliu în lumea wrestlingului! Un cunoscut sportiv, răpus de o boală cumplită

Doliu în lumea wrestlingului! Un cunoscut sportiv, răpus de o boală cumplită

<1 minut de citit Publicat la 09:51 21 Apr 2018 Modificat la 09:51 21 Apr 2018
Doliu în lumea wrestlingului! Un cunoscut sportiv, răpus de o boală cumplită
Foto: Captură video/youtube.com

Italianul Bruno Sammartino, o legendă a wrestlingului mondial, s-a stins din viaţă la 82 de ani, la Pittsburgh, Statele Unite, a anunţat World Wrestling Entertainment (WWE).

Născut în 1935, la Pizzoferrato (Italia), Sammartino a deţinut centura timp de opt ani consecutiv fiind, potrivit WWE, ''cel mai iubit competitor din istoria acestui sport''.

El a emigrat în 1950 în Statele Unite, acolo unde tatăl său locuia, povestind că s-a ascuns în munţi în perioada în care o parte a Italiei a fost sub dominaţie nazistă, în al doilea război mondial.

A fost campion mondial din 1963, când l-a învins pe Buddy Rogers, în faţa a 20.000 de spectatori, la Madison Square Garden, până în 1971, când a pierdut centura în faţa lui Ivan Koloff. Doi ani mai târziu a recucerit-o şi a păstrat-o pentru încă trei ani.

În 1981 s-a retras din activitatea sportivă rămânând comentator pentru acest sport, fiind inclus în 2013 în Hall of Fame de Arnold Schwarzenegger. 

×
Etichete: a murit
x close