E doliu în lumea cinematografiei, după ce regizorul şi scenaristul american Hugh Wilson a murit. Cineastrul care a realizat cunoscuta comedie „Academia de Poliție” s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat postul de televiziune CBS.
Surse apropiate familiei regizorului susțin că Hugh Wilson era grav bolnav și a murit la sfârșitul săptămânii trecute în domiciliul său din comitatul Albemarle (Virginia, SUA).
Hugh Wilson s-a născut în 1943 la Miami. Cineastul a regizat și a unul fost unul dintre scenariștii „Police Academy” (Academia de Poliție, 1984). Este vorba despre comedia cu actorul Steve Guttenberg în rol principal despre un grup de cadeţi de poliţie ieşiţi din comun. Pelicula a avut succes în anii `80, motiv pentur care au fost turnate încă două continuări.
Potrivit sursei citate, cariera lui Wilson în spatele camerei include şi alte filme precum „Guarding Tess” (1994), în care joacă actorii Shirley MacLaine şi Nicolas Cage; şi „The First Wives Club” (1996), din a cărui distribuţie fac Goldie Hawn, Bette Midler şi Diane Keaton.
Totodată, regizorul Hugh Wilson este cunoscut și pentru serialele „WKRP in Cincinnati” şi „Frank’s Place”. Hugh Wilson a fost cel care a scris scenariul filmului de comedie „Down Periscope” (1996).
RIP Hugh Wilson. Thanks for the laughs. https://t.co/cv8OYbFAZN
— Warner Archive (@WarnerArchive) 16 ianuarie 2018