Antena 3 CNN Externe Doi supravieţuitori japonezi, găsiţi printre dărâmături la nouă zile de la cutremur

Doi supravieţuitori japonezi, găsiţi printre dărâmături la nouă zile de la cutremur

<1 minut de citit Publicat la 11:48 20 Mar 2011 Modificat la 11:48 20 Mar 2011
 Doi supravieţuitori japonezi, găsiţi printre dărâmături la nouă zile de la cutremur
Foto: Agerpres/AP
Doi supravieţuitori au fost găsiţi în Japonia în oraşul Ishinomaki, la nouă zile de la cutremurul urmat de tsunami care au devastat nord-estul ţării, a anunţat duminică poliţia, citată de AFP.

"O femeie în vârstă de 80 de ani şi un adolescent în vârstă de 16 ani au fost găsiţi sub dărâmături, în cursul după-amiezii. Erau în stare de hipotermie uşoară, dar erau conştienţi", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Ishinomaki, unul dintre oraşele cel mai grav afectate de cutremur şi tsunami.

"Au fost salvaţi cu elicopterul şi trimişi la spital", a adăugat el.

Echipele de salvare aproape au renunţat la speranţa de a mai găsi supravieţuitori.

Catastrofa din 11 martie a provocat moartea a 8.133 de persoane şi dispariţia altor 12.272, potrivit unui nou bilanţ provizoriu oferit de poliţia naţională şi dat publicităţii duminică. 
 
 

×
x close