Doi senatori americani influenţi au îndemnat vineri la retragerea organizării viitorului summit G20 Rusiei, o reuniune prevăzută în septembrie la Sankt Petersburg, în cazul în care Moscova îi acordă azil fugarului Edward Snowden, relatează AFP, conform Mediafax.
Într-o moţiune depusă vineri, republicanul Lindsey Graham şi democratul Chuck Schumer au îndemnat totodată Rusia să îl livreze autorităţilor americane pe fostul analist în domeniul informaţiilor, aflat la originea unor dezvăluiri supărătoare despre operaţiuni de supraveghere din partea Statelor Unite şi inculpat pentru spionaj.
Snowden este blocat de la sfârşitul lui iunie pe un aeroport din Moscova, unde a sosit de la Hong Kong. El a cerut în mod oficial Moscovei, marţi, să îi acorde azil provizoriu.
Graham şi Schumer, doi veterani foarte influenţi în cadrul grupurilor lor parlamentare, îl îndemană pe preşedintele Barack Obama să execite presiuni pentru ca G20 să aleagă alt oraş în care să fie organizat summitul său prevăzut în perioada 5-6 septembrie în fosta capitală imperială a Rusiei, în cazul în care puterea de la Moscova ar decide să îl găzduiască pe Snowden.
"Pe numeroase fronturi, Rusia este pe cale să devină un actor nefast", a subliniat Graham, unul dintre principalii critici ai administraţiei Obama în materie de politică externă, citând dosarele sirian şi nuclear iranian.
"Dacă peste toate acestea Rusia îi acordă un azil provizoriu domnului Snowden, acest lucru va afecta grav relaţiile noastre" bilaterale, a adăugat Graham, citat într-un comunicat, apreciind că a venit "timpul să i se trimită un mesaj puternic preşedintelui (rus Vladimir) Putin".
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a respins vineri acest îndemn, subliniind că "G20 este o organizaţie din care fac parte 20 de ţări. Rusia găzduieşte (summitul) G20, anul acesta, la Sankt Petersburg, iar preşedintele (Obama) intenţionează să meargă în Rusia la această reuniune".
Ziarul New York Times (NYT) a scris joi, citând un oficial din cadrul preşedinţiei americane, că o vizită a lui Obama la Moscova, înaintea summitului G20, anunţată în iunie, pentru perioada 3-4 septembrie, este în pericol tocmai din cauza cazului Snowden, unul dintre numeroasele dosare care afectează relaţiile americano-ruse.
Casa Albă a avut o poziţie evazivă cu privire la menţinerea acestei etape, Carney referindu-se numai la summitul G20.