Antena 3 CNN Externe Doi români reținuți în Austria pentru trafic de persoane

Doi români reținuți în Austria pentru trafic de persoane

1 minut de citit Publicat la 22:18 29 Aug 2015 Modificat la 22:18 29 Aug 2015
MAE.png
Autoritățile austriece au confirmat reținerea în Austria a doi cetățeni români acuzați de trafic de persoane, informează sâmbătă Ministerul român al Afacerilor Externe.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, la solicitarea Ambasadei României la Viena, autoritățile austriece au confirmat că a fost reținut un cetățean român în localitatea Braunau.

Cetățeanul român era șoferul unui camion în care au fost descoperite mai multe persoane, precizează MAE.

Cetățeanul român în cauză nu a solicitat până în acest moment asistență consulară din partea misiunii diplomatice române.

Totodată, autoritățile austriece au confirmat că un alt cetățean român a fost reținut pentru trafic de persoane în Salzburg.

Acesta era șoferul unui camion în care se aflau mai multe persoane.

Poliția austriacă, cu sprijinul atașatului de interne din cadrul Ambasadei României la Viena, a verificat identitatea cetățeanului implicat în incident prin procedura cooperării polițienești internaționale, precizează MAE.

De asemenea, nici acest cetățean român nu a solicitat până la acest moment asistență consulară.

Ambasada României la Viena menține legătura cu autoritățile austriece în cele două cazuri, potrivit MAE.

Un camion condus de un șofer român a fost interceptat vineri dimineață în Austria, cu 26 de imigranți la bord, printre care se aflau și trei copii care sufereau de "deshidratare severă" și a căror stare de sănătate a fost declarată ca fiind "extrem de proastă", transmite sâmbătă AFP, care citează un comunicat al poliției austriece.

Camionul înregistrat în România, oprit de poliție după ce fusese dat în urmărire, transporta "26 de străini în situație ilegală" care proveneau din Siria, Bangladesh și Afganistan și care au spus că doreau să ajungă în Germania. Interceptarea vehiculului s-a produs în apropiere de orașul Braunau am Inn, nu departe de frontiera germană. Șoferul, un român care refuzase să oprească la un control de rutină, a fost arestat, scrie AFP. Anterior, Reuters a transmis că șoferul ar avea 29 de ani.

×
x close